Ce trebuie să ştim despre piele
Pielea joacă un rol esențial nu doar în protejarea organismului împotriva factorilor externi ci și în definirea estetică și emoțională a unei persoane. Pielea este ca o oglindă ce arată sănătatea și vitalitatea organismului, respiră, reflectă emoții, secretă sebum, secretă toxinele din organism și reacționează în funcție de starea persoanei. Pielea este un scut care apără organismul de agresiuni externe - poluare, raze UV, frig, vânt, fum, chimicale și se manifestă conform modificărilor interne -hormoni, oboseală, sarcină, avitaminoză, malnutriție, diverse dezechilibre hormonale, emoționale, alimentare. Tenul îl putem considera ca fiind un ecran, un istrument de comunicare și convingere, un mijloc de exprimare.
Tipul pielii poate varia în timp în funcţie de vârstă, dietă, starea şi funcţionarea sistemului hormonal, predispoziție genetică, dar reflectă și modul de viață al persoanei. Istoricul comportamentului unei persoane de-a lungul timpului își pune amprenta pe aspectul și condiţia pileii şi în special a tenului.
STRUCTURA PIELII - CELE TREI STRATURI
Epiderma este stratul exterior al pielii, şi funcţionează ca barieră în faţa agresiunii factorilor din mediul înconjurător. Acest strat este compus în principal din keratinocite, interiorul lor este o proteină numită keratină. Odată ajunse în stratul cornos, keratinocitele se desprind de la suprafaţa pielii, proces numit descuamare. Epiderma mai are în componență melanocitele care dau culoare şi sunt responsabile pentru bronzat, şi celule ale sistemului imunitar. Partea exterioară a epidermei este stratul cornos format din keratinocite aplatizate cunoscute sub numele de corneocite. Acest strat, care joacă un rol esenţial în protejarea şi menţinerea pielii hidratate, este în mod constant reînnoit prin descuamare.
Derma se află chiar sub epidermă și este alcătuită din țesut conjunctiv. Se comportă ca un strat de sprijin pentru epidermă. Există mai multe tipuri de ţesut conjunctiv în organism, fiecare având o funcţie specifică, cum ar fi colagenul care conferă pielii rezistenţă, glicozaminoglicanii ce reţin apa în piele iar fibrele de elastină ce stau la baza proprietăţilor elastice ale pielii. Derma conţine multe vase de sânge care furnizează hrana pentru epidermă. Conţine de asemenea la baza firelor de păr glande sudoripare care sunt responsabile pentru transpiraţie şi glande sebacee responsabile de secreţia de sebum.
Hipoderma sau țesutul adipos subcutanat este cel mai profund strat al pielii. Acest strat este bogat în grăsimi (adipocite) şi vase de sânge. Rolul său este de izolator termic, protejează organismul de fluctuaţiile de temperatură și menține pielea întinsă.
CULOAREA PIELII
Determinată de moştenirea genetică, culoarea pielii se datorează melaninei, un pigment produs de melanocite. În funcţie de mărimea şi distribuţia de melanozomi şi în funcţie de cantitatea şi natura pigmenților în melanozomi pielea va fi mai deschisă sau mai închisă la culoare şi va avea diverse nuanţe de roz, gălbui, crem sau măsliniu.
Producţia de melanină creşte în timpul expunerii la soare, culoarea pielii și în special a părţilor neacoperite de îmbrăcăminte depinde deci de sezon şi de stilul de viaţă (timpul petrecut în aer liber).
pH-ul PIELII
În general, pielea are un pH între 4 şi 7. pH-ul pielii variază ușor în funcție de zonă, aciditatea este mai pronunțată la axile și mucoasele intime, și diferă uşor în funcție de vârstă. pH-ul pielii normale este unul ușor acid.
- Tenul normal are un pH situat între 5.5 - 6 şi este un ten echilibrat, uşor acid
- Tenul uscat are pH-ul mai scăzut de 5.5 şi este un ten acid
- Tenul gras are un pH mai ridicat de 6 şi este un ten alcalin
Produsele de igienă și îngrijire, cosmeticele, au un rol semnificativ în influențarea pH-ului pielii, astfel este important să se apeleze consecvent la aplicarea compozițiilor potrivite.
Diagnostizarea pielii
Înainte de a aplica orice fel de produs cosmetic, pentru ca acesta să fie adecvat, este necesară stabilirea tipului de ten şi a condiţiei actuale a pielii. Examenul complet al pielii din punct de vedere cosmetic se poate face la un specialist şi presupune - pe lângă constatările ce se pot face acasă - şi procedee dincolo de autodiagnostizare, cum ar fi examinarea cu lupe, lămpi şi aparatură specială; sigur că pentru interpreparea corectă a datelor este nevoie de un specialist cu experienţă. În general, tipul de piele al feţei este la fel cu cel al corpului.
Procedeele care se pot aplica acasă
Ca
aspect pielea poate să fie mată sau lucioasă, netedă sau descuamată, cu pori dilataţi sau puţin vizibili. Examinarea se poate face cel mai bine cu o oglindă care măreşte. Se va analiza relieful
ridurilor, dacă acestea sunt superficiale, de expresie sau profunde; dacă sunt potrivite vârstei sau sunt precoce, dacă sunt fireşti pentru vârstă, dacă se datorează pierderii elasicităţii sau sunt o urmare a deshidratării şi/sau malnutriţiei.
Coloraţia poate fi normală şi uniformă sau poate fi neregulată, cu pete; este influenţată de grosimea stratului cornos, irigaţie sanguină insuficientă/în exces, pigmentări (pete, melasmă, hiperpigmentare, inflamaţii). Este importantă observarea
imperfecţiunilor estetice: pistrui, cuperoză, cicatrici, imperfecţiuni de natură vasculară sau hormonală. Se va analiza gradul de
uzură biologică a pielii, dacă starea şi aspectul pielii este sau nu în conformitate cu vârsta calendaristică.
La
palparea superficială se face examenul epidermei şi a dermei, constatându-se granulaţia, elasticitatea şi rezistenţa. Se va nota dacă prezintă granulaţie fină şi este netedă, catifelată sau dacă prezintă granulaţie neregulată ori dacă este aspră. Printr-o presiune uşoară cu pulpa degetului mijlociu în diverse zone, se poate constata dacă pielea este elastică, fermă sau flască. Prin
palparea profundă se constată gradul de hidratare a pielii, tonicitatea, grosimea ţesutului adipos, aderenţa la straturile profunde, activitatea glandelor sebacee, etc.
Hidratarea: se prinde pielea sub pleoapa inferioară şi se formează o cută verticală; dacă apa este insuficientă atunci cuta persistă o perioadă.
Grosimea: se prinde o cută cu degetul arătător şi cu policele lângă bărbie şi se rulează.
Tonicitatea şi aderenţa: se apucă cu pulpa celor cinci degete câte o cută în zona de lângă bărbie dar şi în diverse alte zone şi se alungeşte; se apucă o cută a pielii între degetul arătător şi cel mijlociu, se alungeşte şi se eliberează; se prinde pielea între police si arătător sau se loveşte usor în sus cu dosul falangelor, observându-se un tonus cu piele fermă sau un tonus diminuat cu piele flască.
Determinarea tipului de ten
Înainte cu câteva zile, chiar o săptămână de acest procedeu nu trebuie aplicate soluţii care usucă pielea, astringente puternice, produse de igienă decapante, peeling chimic. Dimineaţa faţa trebuie curăţată şi spălată cu apă călduţă şi gel sau cleanser blând (care de preferinţă nu conţine glicerină, alţi umectanţi) apoi trebuie bine clătită. La 3-4 ore după curăţare pielea îşi recapătă caracteristicile standard. Se aplică câte o foiţă de ţigară care se va apăsa pe piele în diferite zone ale obrazului. Apoi se ţine foiţa la lumină. Dacă zona este
grasă, foiţa se pătează. Dacă zona are piele
normală atunci foiţa aderă uşor la piele dar nu se pătează. Dacă pielea este
uscată atunci foiţa nu aderă şi nici nu se pătează. Această operaţiune se mai poate face cu un şervet subţire de hârtie, care se aplică pe întreaga faţă, se apasă uşor şi apoi se analizează. Cu acest procedeu se va putea stabili dacă tenul este gras (toată faţa lasă urme pe şervet), dacă este mixt (unele zone pătează şervetul) sau dacă este normal ori uscat (nu lasă urme pe şervet). Dacă este uscat, tenul poate da senzaţia de strângere sau chiar poate prezenta descuamări în anumite zone.
Procedee care se pot efectua în cabinete specializate
Determinarea gradului de aciditate a pielii
Gradul de aciditate se poate face doar pe cale electrometrică, cu ajutorului unui aparat special. Seara tenul se va demachia şi se va spăla cu un gel de curăţare blând. Examinarea se face dimineaţa, pe nemâncate. Un ten normal trebuie să fie uşor acid, cu o valoare medie a pH-ului situată între 5,5-6. Tenul gras este alcalin, are valoarea de peste 6, iar tenul uscat are pH-ul mai mic de 5,5.
Lampa Wood este o lampă dotată cu un dispozitiv ce emite radiatii UV. Procedeul urmăreşte transparenţa tenului (fluorescenţa). Tenul normal prezintă o fluorescenţă violacee. Tenul hidratat prezintă o intensă fluorescenţă. Tenul deshidratat prezintă o fluorescenţă slabă. Tenul cu strat cornos dezvoltat prezintă o fluorescenţă albicioasă. Pielea slab keratinizată prezintă o fluorescenţă întunecată.
În concluzie
Oricare tip de ten (normal, mixt, gras, uscat) poate fi sensibil/reactiv, poate prezenta tendinţe acneice, poate fi acneic (problemă specifică a tenului gras) sau deshidratat. Unele probleme apar cumulat, cum ar fi la un ten mixt care este sensibil şi cu tendinţe acneice în acelaşi timp. Stabilirea rutinei de îngrijire este un proces mai dificil în aceste situaţii.
Orice tip de ten poate suferi de afecţiuni cum ar fi: rozacee, seboree, dermatite, micoze, diverse infecţii sau inflamaţii. Dacă aveţi un ten ce prezintă afecţiuni, diagnostizarea trebuie efectuată de către un specialist şi cauzele trebuie identificate pentru a stabili tratamentul intern şi extern adecvat, înainte de a aplica preparate cosmetice neadecvate, care pot face mai mult rău decât bine.
Tipul tenului se poate schimba în timp şi depinde de o serie de factori interni şi externi. Îngrijirea trebuie adaptată la tipul şi condiţia actuală a tenului, poate fi nevoie de adaptare şi în funcţie de sezon.
În principiu tenul, indiferent de tip, are nevoie de aceleaşi ingrediente de bază, rutina de îngrijire este o schemă similară, ceea ce diferă în esenţă este concentraţia ingredientelor, consistenţa preparatelor.